Economia mondială a fost analizată din mai multe puncte de vedere de către cercetătorii de la Universitatea Harvard. Aceștia au realizat mai multe statistici iar din punct de vedere al complexității produselor, România se situează în plan global pe locul 25, în timp ce Austria, Cehia, Ungaria și Slovacia ocupă primele locuri, devansând astfel economii puternice precum Italia și Franța.
Studiul și statisticile sunt bazate pe bunurile şi serviciile cu un grad mai mare de prelucrare exportate de fiecare ţară.
În ceea ce privește România, principalele sectoare care au făcut exporturi sunt transportul, componentele auto, maşinile şi IT&C, potrivit sursei citate.
În România au fost adăugate 62 de noi produse începând cu anul 2003 și până în prezent. Însă, în comparație, Austria și Ungaria, economii mult mai complexe decât ce a țării noastre, au adăugat pe lista de produse doar 19.
„România este o ţară cu o economie mai complexă decât ar indica la o primă vedere indicatorii ei, motiv pentru care PIB-ul este aşteptat să crească în medie cu 3% pe an până în 2028 (…)”, potrivit analiştilor de la Harvard care au realizat studiul Atlas of Economic Complexity.
De asemenea, România ocupă loc 40 în clasamentul celor mai mari exportatori ai lumii, având exporturi totale de 107 miliarde de dolari în anul 2018. Conform indicatorului PIB pe capita, România ocupă poziţia 45 în topul celor mai bogate ţări din lume după o creştere de 5,2% pe an în perioada 2014-2018.
De asemenea, potrivit unei estimări realizate de cercetătorii din cadrul Centrului Internațional pentru Dezvoltare de la Harvard, România va avea o creștere anuală a veniturilor de 3,02%.
.